Bunurile confiscate de la criminalitatea organizată sunt simbolurile victoriei legalității, onestității și cinstei în fața fărădelegii. Aceastea sunt dovada vie a principiului “criminalitatea nu este profitabilă” și invită oamenii să aleagă întotdeauna calea corectă, chiar dacă, în unele comunități, criminalitatea continuă să facă legea.

Lupta împotriva criminalității organizate presupune, în primul rând, dezvoltarea capacitățiii comunităților locale de rezista și de a se opune grupurilor infracționale organizate, nu de a pactiza cu acestea împotriva autorităților. Cu cât comunitățile locale sunt mai dezvoltate, mai inclusive și mai solidare, cu atât scade dependența acestora de lorzii criminalității care exploatează sărăcia și lipsa oportunităților pentru a acapara și folosi în interes propriu cartiere sau localități întregi. Exemplele din România în care comunitățile sprijină activitățile grupurilor infracționale organizate sunt emblematice: familii care își vând copiii sau rudele traficanților de persoane, localnici care adăpostesc țigările de contrabandă, cetățeni care găsesc scuze infractorilor și îi privesc drept modele de urmat.

Bunurile confiscate de la grupurile infracționale organizate pot fi motorul unor transformări la nivel local, de aceea aceste bunuri trebuie reutilizare social și public. Cum folosim inteligent bunurile confiscate de la criminalitatea organizată este tema proiectului „Good(s) Monitoring, Europe!”, în cadrul căruia Asociația pentru Cooperare și Dezvoltare Durabilă colaborează cu Libera Italia. În implementarea proiectului sunt implicate și alte organizații neguvernamentale specializate din Spania, Bulgaria și Olanda.

Proiectul își propune să promoveze implementarea strategiilor europene de incluziune socială, care se adresează celor mai vulnerabile grupuri sociale, prin reutilizarea socială și publică a bunurilor confiscate de la criminalitatea organizată din Europa și activarea proceselor participative de jos în sus pentru a asigura dezvoltarea integrată la nivel teritorial. Ne dorim ca prin politica de coeziune să fie sprijinite financiar proiectele care reutilizează bunuri confiscate în folosul grupurile vulnerabile și creează astfel alternative economice și sociale la nivel local în locul celor infracționale.

Proiectul dezvoltă în fiecare țară un proces de monitorizare civică și o analiză a impactului politicilor de coeziune asupra posibilității de reutilizare a bunurilor confiscate de la criminalitatea organizată.

În cadrul proiectului, pe baza unui set de criterii, analizăm oportunitățile și imaginăm propuneri de proiecte sociale și publice de reutilizare a bunurilor confiscate de la criminalitatea organizată, care pot fi finanțate din fondurile de coeziune. Vrem să popunem o strategie pentru reutilizarea socială și publică, prin intermediul politicii de coeziune, a bunurilor confiscate. Strategia va fi prezentată în octombrie 2021 în timpul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor.

Grupurile țintă ale proiectului sunt:

  • Autoritățile responsabile cu administrarea bunurilor confiscate;
  • Organizațiile neguvernamentale de la nivel național și european.

Proiectul nostru este complementar cu proiectul Strategiei Naționale privind recuperarea creanțelor provenite din infracțiuni pentru perioada 2021 – 2025 „Criminalitatea nu este profitabilă!”, aflat în consultare publică până în data de 22 aprilie 2021.

ONG-urile interesate să sprijine implementarea proiectului „Good(s) Monitoring, Europe!” în România sunt rugate să ne contacteze. Persoană de contact Radu Nicolae, 0723668808, radu.nicolae@syene.ro