Integrity Arrivals: A Framework for Transparency and Accountability addressing Revolving Door Practices / Integritatea în angajare: cadru pentru transparență și responsabilitate în gestionarea interdicțiilor pre și post-angajare

Viziunea proiectului „Integrity Arrivals” este de a consolida eforturile de advocacy ale societății civile românești pentru a susține reforma cadrului legislativ în domeniul prevenirii situațiilor de „pantouflage”. Proiectul va sprijini monitorizarea activităților funcționarilor publici, atât înainte, cât și după angajarea în serviciul public, și va oferi consiliere funcționarilor actuali și foști funcționari în gestionarea situațiilor de conflict de interese și „pantouflage”. Prin implicarea a peste 1.000 de cetățeni și parteneri din mediul academic, de afaceri și din societatea civilă, proiectul își propune să contribuie la consolidarea unor reguli clare post-angajare, să sporească transparența și să restabilească încrederea publică.
Obiective specifice:
OS 1: Îmbunătățirea gradului de conștientizare cu privire la riscurile de „pantouflage” în România. Acest lucru se va realiza cu precădere în industriile reglementate (energie, sectorul financiar și asigurări) prin cercetare, analiză, studii de caz și comunicare transparentă a rezultatelor către 1.000 de părți interesate și către public, printr-o campanie de comunicare.
OS 2: Facilitarea dialogului și a schimbului de cunoștințe între 45 de participanți, reprezentanți cheie din sectorul public, mediul de afaceri, mediul academic și societatea civilă, pentru a genera soluții de abordare a riscurilor asociate cu „pantouflage-ul” și pentru a promova o cultură a integrității și responsabilității.
OS 3: Creșterea capacității a cel puțin 20 de funcționari publici din zone mai puțin dezvoltate de a identifica, preveni și gestiona conflictele de interese și riscurile legate de „pantouflage”.
Activități propuse:
1. Realizarea și publicarea unui raport de analiză, care va conține studii de caz anonimizate din sectoarele energiei, finanțelor, asigurărilor și administrației publice locale cu privire la practica ”pantouflage-ului”.
2. Organizarea unui eveniment (Responsible Business Forum, ediția a II-a), reunind 45 de decidenți din diverse sectoare, precum și toate categoriile de părți interesate, pentru a stabili prioritățile și a dezbate asupra „pantouflege-ului” în România.
3. Implementarea unui program pilot de training, cu durata de o zi, în Giurgiu, pentru 20 de oficiali publici locali, în vederea detectării și gestionării conflictelor de interese și „pantouflage-ului”.
4. Lansarea unei campanii de advocacy– prin informări, consultări și promovare pe rețelele de socializare – menită să contribuie la îmbunătățirea inițiativelor legislative pe care România trebuie să le prezinte pentru a îndeplini recomandările OCDE cu privire la „pantouflage”.
Durata proiectului: 12 luni (Iulie 2025 – Iunie 2026)
Parteneri asociați vizați: Facultatea de Drept a Academiei de Studii Economice, Consiliul Județean Giurgiu, Mușat & Asociații, European Ethics & Compliance Association

![]()
Disclaimer: Cofinanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură. Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.