ACDD este partener instituțional al ASE pentru Programul postuniversitar Conformitate Corporativă

Publicat de adminACDD pe

Programul postuniversitar Conformitate Corporativă / Corporate Compliance este primul de acest fel din Europa de Sud-Est și se adresează tuturor celor care lucrează sau doresc să lucreze în acest domeniu foarte dinamic și plin de provocări. Programul a fost conceput ca să răspundă unui cadru general de cunoștințe și competențe la care orice *Responsabil de Conformitate ar trebui să se raporteze în dezvoltarea sa profesională.

Cele șapte cursuri incluse în program oferă participanților oportunitatea de a dobândi în mod structurat fundamentele acestei profesii, indiferent de industria sau sectorul în care ar activa cei ce și-au ales acest profil profesional. Toate cele șapte cursuri îmbină abordarea teoretică a subiectelor alese cu cea practică; ca atare, cursanții se vor întâlni atât cu analize conceptuale, analize comparative privind legislații naționale, analize de practici de business ș.a.m.d., cât și cu studii de caz, experimente și simulări.

Programul se desfășoară în format hibrid, cu unele întâlniri în online și altele cu prezență fizică. La fiecare curs, vor fi invitați și din sectorul privat, și din cel public, din țară și din străinătate, practicieni care vor împărtăși din experiența lor directă cu problemele de conformitate.

La finalizarea programului de studii postuniversitare, absolvenții vor fi capabili să folosească în mod corect limbajul tehnic al domeniului, să identifice ușor probleme specifice și să ofere recomandări privind rute alternative de rezolvare a lor, să conceapă și să implementeze programe de conformitate, să redacteze politici și proceduri relevante, dar și să analizeze eficacitatea lor, să identifice practici de business corecte în materie de concurență și să le promoveze la nivel organizațional ș.a.m.d.

Nu în ultimul rând, programul postuniversitar oferă cursanților o înțelegere avansată a principiilor și conceptelor fundamentale specifice domeniului, abordate într-o manieră transdisciplinară, raportând prevederile legale la activitatea economică.

Mai multe detalii despre înscrieri regăsiți aici.